La initiativa Asociatiei Pro Democratia, un numar de sapte organizatii civices-au adresat, printr-o scrisoare deschisa, senatorilor, cerandu-le acestora sa nu voteze propunerea legislativa referitoare la stoparea migratiei politice. APD si celelalte organizatii partenere considera ca reglementarea prin lege a sanctionarii primarilor, consilierilor locali si a consilierilor judeteni care parasesc partidele pe listele carora au candidat si au fost alesi cu pierderea mandatului, reprezinta o solutie neconstitutionala, de natura a afecta in mod grav democratia interna a partidelor si, implicit, evolutia democratiei in societatea romaneasca.

Academia de Advocacy, Agentia de Monitorizare a Presei – Academia Catavencu, Asociatia Pentru Apararea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki, Asociatia Pro Democratia, Centrul de Resurse Juridice, Liga Pro Europa, Transparency International Romania solicita membrilor Senatului Romaniei sa nu voteze propunerea legislativa pentru stoparea migratiei politice.

Propunerea respectiva apartine domnului deputat Ioan Oltean (PD) si are ca scop limitarea fenomenului de migratie de la un partid politic la altul, in randul alesilor locali, prin adoptarea unor reglementari in baza carora primarii, consilierii locali si consilierii judeteni care parasesc (fie din proprie initiativa, fie fiind exclusi) partidul pe lista sau in numele caruia candideaza si sunt alesi, ar urma sa-si piarda, in mod automat, mandatul.

Organizatiile mai sus amintite considera aceasta propunere ca fiind una nedemocratica si anticonstitutionala, de natura a influenta, in mod negativ, nu numai viata interna a partidelor politice, ci si evolutia democratiei in societatea romaneasca. Amintim faptul ca propunerea legislativa a fost adoptata de Camera Deputatilor (prin nediscutarea ei – lucru posibil in virtutea noilor prevederi din Constitutia Romaniei), in aceasta perioada aflandu-se pe agenda Senatului care este Camera decidenta in acest caz.

Motivele care au stat la baza demersului celor sapte organizatii, precum si solutiile alternative propuse de acestea pot fi observate in textul scrisorii care este atasat acestui comunicat.

Pentru detalii, va rugam  contactati
Adrian Sorescu – Director Executiv al Asociatiei Pro Democratia
Tel: 222 8245, 222 8254, 0723 540 014
E-mail: adrian.sorescu@apd.ro

 
Scrisoarea deschisa adresata senatorilor