Asociatia Pro Democratia (APD) si Fundatia Hanns Seidel in Romania organizeaza vineri, 30 ianuarie 2009, masa rotunda cu tema „Forma si reforma intre politica, constitutie si administratie”. Dezbaterea este organizata sub patronajul doamnei Roberta Anastase, Presedinte al Camerei Deputatilor, incepand cu ora 11:00, in Sala Nicolae Balcescu, din Camera Deputatilor, intrarea C1.
In cadrul dezbaterii moderate de catre Cristian Pirvulescu, Presedintele APD, va fi discutata oportunitatea modificarii Constitutiei, iar participantii vor analiza consecintele unor eventuale schimbari constitutionale asupra sistemului politic si a societatii romanesti. Printre invitatii care si-au anuntat prezenta se numara experti in drept constitutional – Ioan Stanomir, reprezentanti ai partidelor politice – Bogdan Olteanu, Valeriu Stoica, Mihai Voicu si ai Presedintiei – Stefan Deaconu, Sebastian Lazaroiu, dar si membri ai organizatiilor neguvernamentale. Dezbaterea va fi deschisa de catre doamna Roberta Anastase, Presedintele Camerei Deputatilor, si de catre domnul Christian Hegemer, Director general al Institutului de Colaborare si Contacte Internationale al Fundatiei Hanns Seidel Munchen.
Cu ocazia acestui eveniment, Asociatia Pro Democratia va lansa doua materiale de cercetare privind reforma constitutionala pentru a veni in sprijinul celor interesati de acest subiect si pentru a oferi expertilor implicati in procesul de reformare a Constitutiei romanesti exemple de reglementari constitutionale din alte state ale Uniunii Europene.
Aceasta masa rotunda marcheaza incheierea proiectului Dezbateri privind reforma constitutionala implementat de catre Asociatia Pro Democratia cu sprijinul financiar al Fundatiei Hanns Seidel. APD a organizat, de-a lungul anului care tocmai s-a incheiat, o serie de 12 dezbateri publice privind reforma constitutionala in Arad, Botosani, Brasov, Braila, Cluj-Napoca, Constanta, Craiova, Focsani, Oradea, Ramnicu Valcea, Sibiu si Timisoara pentru a strange propunerile cetatenilor privind posibile modificari ce ar putea fi aduse Constitutiei Romaniei. Concluziile acestor dezbateri vor fi prezentate vineri, 30 ianuarie.
Pentru detalii suplimentare, contactati – Ana-Maria Mosneagu, Director executiv al Asociatiei Pro Democratia, la numerele de telefon 021/222.82.45, 222.82.54, 0721/678.764 sau pe e-mail: ana-maria.mosneagu@apd.ro.


