PARLAMENTUL TINERILOR 2018

 

Asociaţia Pro Democraţia (APD – inițiatorul proiectului încă din 2007), Camera Deputaţilor și Fundația Hanns Seidel România  organizează, la Palatul Parlamentului, în perioada 19 -21 octombrie 2018, Parlamentul Tinerilor – ediţia a X-a (Editie Aniversara), o simulare a procesului decizional din cadrul Parlamentului României desfășurat pe grupuri politice, comisii parlamentare, precum şi în plen.

Prin acest proiect, organizatorii îşi propun să ofere tinerilor posibilitatea înţelegerii importanţei, rolului şi funcţiilor Parlamentului în cadrul celorlalte instituţii democratice, familiarizarea cu doctrinele partidelor politice parlamentare, oferirea unei viziuni practice asupra a ceea ce reprezintă în mod real activitatea parlamentară.

Evenimentul se adresează tinerilor liceeni (majori) şi studenţi cu vârsta de cel mult 28 de ani.

De ce să participi la acest eveniment?  Pentru că ai ocazia:

  • Să devii deputat pentru trei zile și să îți desfășori activitatea (de simulare) chiar în incinta Parlamentului la Camera Deputaților;
  • Să dezbați și votezi un proiect în plenul Camerei Deputaților;
  • Să exersezi lucrul în echipă și să îți dezvolți abilitățile de negociere;
  • Să experimentezi și să participi la lucrările grupurilor parlamentare, în comisiile de specialitate și în plen;
  • Să votezi proiecte de legi chiar în plenul Camerei Deputaților ca un adevărat parlamentar;
  • Să devii pentru o zi Președintele sau Vice-președintele Camerei Deputaților din cadrul Parlamentului Tinerilor;
  • Să cunoști alti tineri ca tine, să legați prietenii și să schimbați experiențe;
  • Și nu în ultimul rând, să îți alegi profesia pe viitor inspirându-te din exercițiul acestui proiect.

Tinerii care doresc să participe la acest eveniment se pot înscrie prin completarea formularului de înscriere, transmiterea CV-ului şi elaborarea eseu ( maxim 2 pag., structura ramane la alegerea aplicantului) care să prezinte soluția proprie pentru o problemă din comunitate.

Documentele vor fi trimise doar în format (pdf) la adresa de e-mail parlamentultinerilor.apd@gmail.com  până pe 5 octombrie a.c, ora 23:59.

Selecţia candidaţilor se va face în funcţie de punctajul obţinut pe baza CV-ului şi a unei soluții pentru o problemă a comunității pe care tinerii trebuie să o propună în momentul înscrierii la eveniment, conform Comisiilor Parlamentare ale Camerei Deputaţilor stabilite de organizatori:

  • Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale;
  • Comisia pentru sănătate şi familie;
  • Comisia pentru mediu şi echilibru ecologic;
  • Comisia pentru muncă și protecție socială.

Mai jos vei găsi regulile de procedură aplicabile în cadrul Parlamentului Tinerilor și programul evenimentului

 

Pe durata întregului eveniment APD va asigura participanţilor masa, iar pentru persoanele din afara Bucureştiului organizatorii vor asigura cazarea (2 nopți cazare 19-20 octombrie).

Transportul NU este asigurat.

 

Pentru mai multe informaţii:

IULIANA ILIESCU, telefon: 0751 194 718 saU e-mail: iuliana.iliescu@apd.ro

ELENA RADU, telefon: 0721 893 699  sau e-mail: elena.radu@apd.ro

 

P.S.: Dacă cunoști persoane care ar putea fi interesate de acest eveniment nu ezita să le dai de veste.

Cum a fost în edițiile anterioare puteți citi în Vocea Tinerilor Parlamentari!

 

Afiș PT 2018_6