Coalitia 2012 pentru Alegeri Corecte* a inaintat astazi, 19 octombrie 2011, liderilor partidelor politice parlamentare o scrisoare prin care propune incheierea unui parteneriat care vizeaza asigurarea unui proces electoral corect in Romania pentru alegerile din 2012.
Pactul pentru Alegeri Corecte si Transparente are ca obiectiv respectarea bunelor practici electorale si interzicerea cumpararii voturilor. De asemenea, Coalitia invita liderii partidelor politice sa-si asume construirea si aplicarea unui Cod de conduita pentru candidati, care ar permite eliminarea din cursa electorala a celor care vor utiliza mijloace ilegale si imorale.
Acest acord vizeaza elaborarea in parteneriat a unui mecanism de investigare a sesizarilor de nereguli sau ilegalitati, menit sa conduca la transparentizarea procesului electoral. In plus, Coalitia 2012 considera importanta colaborarea cu partidele si formatiunile politice in sensul elaborarii sau consolidarii unor acte normative prin care se vizeaza cresterea performantelor electorale si respectarea normelor democratice.
Va invitam sa consultati atasat textul integral al documentului.
Persoana de contact: Septimius Parvu – Director adjunct, Asociatia Pro Democratia, numar de telefon 0751.194.713 sau pe e-mail: septimius.parvu@apd.ro.
*Coalitia 2012 este constituita din cinci organizatii neguvernamentale: ActiveWatch – Agentia de Monitorizare a Presei (AW-AMP), Asociatia Pro Democratia (APD), Centrul de Resurse Juridice (CRJ), Centrul Romilor pentru Interventie Sociala si Studii – Romani CRISS si Transparency International Romania (TI-Ro).


