header_website_europarl.europa.eu_925x200_final

 

 

Asociatia Pro Democratia, Biroul de Informare al Parlamentului European si Group of the European Youth for Change va invita la Forumul Democratiei Europene.

„Forumul democraţiei europene” este organizat în contextul încheierii celei de-a IV-a ediţii a proiectului iniţiat de Biroul Parlamentului European în România – „Promotori pentru democraţie europeană„, dar şi a campaniei instituţionale de promovare a importanţei participării la alegerile europene din perioada 23 – 26 mai 2019.

Acest eveniment îşi propune să reprezinte cel mai amplu spaţiu de discuţie şi promovare a valorilor democratice europene. Este adresat tuturor tinerilor interesaţi de politicile la nivel european, de iniţiativele Parlamentului European în domeniile majore de tineres pentru aceştia, dar şi de modalităţile prin care pot deveni mai implicaţi în viaţa comunităţii.

Forumul va include mai multe secţiuni, printre care:

  • Prezentarea campaniei de promovare a alegerilor europene „De Data Asta Votez” şi a modalităţilor prin care cei interesaţi se pot implica la rândul lor în promovarea acesteia.
  • O dezbatere cu deputaţi români în Parlamentul European, decidenţi politici la nivel național și organizaţii de tineret. Dezbaterea va urmări subiecte de interes pentru sectorul de tineret, atât la nivel naţional, cât şi european, iar participanţii vor avea ocazia de a dezbate bune practici de dezvoltare personală şi implicare civică.
  • O sesiune de prezentare şi evaluare a rezultatelor activităților desfășurate în cadrul proiectului „Promotori pentru democraţie europeană”.

Consultaţi agenda evenimentului aici

Te-ai gândit vreodată cum te poți implica activ în viața comunității europene? Te invităm pe 26 octombrie să fii prezent la cel mai amplu spaţiu de discuţie pe teme de interes european și naţional – la Forumul democraţiei europene.

Cum poți participa?

Accesează link-ul de mai jos, completează formularul
https://www.thistimeimvoting.eu/181026_ro_bucarest_forumul_democratiei_europene
şi haide să purtăm un dialog cu mic, cu mare, despre ce înseamnă democraţia europeană şi despre importanţa participării tinerilor la alegerile europene din perioada 23-26 mai 2019, ca mod de implicare în influențarea deciziilor politice la nivel european.

Acest eveniment își propune să încurajeze tinerii din România să susțină şi să promoveze valorile democratice europene, printr-un dialog continuu cu colegii lor de generație, dar şi cu decidenții la nivel național şi european.

Susţinere

Parlamentul European este singura adunare multinațională din lume şi singura instituție a Uniunii Europene aleasă în mod direct de cetățeni. Alegerile europene din 23-26 mai 2019 îți vor oferi șansa de a influenţa viitoarea orientare politică a Uniunii Europene atunci când îi vei vota pe deputații din România, care îți vor susține interesele pentru următorii cinci ani. Prin intermediul campaniei instituționale de promovare a acestor alegeri ai şi tu șansa să te implici în informarea altor tineri asupra semnificației acestor alegeri şi a importanţei participării la vot.

Înscrie-te pe www.dedataastavotez.eu şi află cum poţi deveni un susţinător activ al campaniei de promovare în cadrul Forumului democrației europene.

Implicare

Instituţiile europene sunt în permanent dialog cu cetăţenii Uniunii Europene, prin intermediul mai multor inițiative şi proiecte dedicate comunicării cu aceștia. Unul dintre acestea este şi proiectul „Promotori pentru democraţie europeană”, în cadrul căruia tinerii din Romania se implică activ în viaţa comunităţii locale, informând alți tineri despre beneficiile şi oportunitățile europene dedicate lor, dar şi despre modul de funcţionare a Uniunii Europene şi Parlamentului European. Haide să cunoşti cea mai recentă generaţie de Promotori şi să descoperi cum poţi fi şi tu unul dintre ei.

Dialog

Uniunea Europeană promovează dezbaterile şi discuţiile deschise între reprezentanţii instituţiilor şi cetățenii săi, pentru a identifica împreună posibile soluţii pentru un viitor mai bun al Europei. Pe 26 octombrie, vino faţă în faţă cu deputaţi în Parlamentul European şi cu reprezentanţi ai autorităților naționale implicate în coordonarea Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene pentru a avea un dialog despre temele de interes pentru tine.

Şi tu poţi sustine democrația europeană!