Asociația Pro Democrația monitorizează organizarea și desfășurarea procesului electoral pentru alegerile locale din 5 iunie a.c
Organizație neguvernamentală cu peste 25 de ani de experiență în domeniul electoral, monitorizează campania electorală și observă procesul de organizare și desfășurare a alegerilor pentru primărie, consiliul local și consiliul județean din 5 iunie 2016.
Ca și în cazul scrutinelor anterioare, organizația monitorizează modul în care se aplică legislația în vigoare, respectarea acesteia de către actorii instituționali, politici și din societatea civilă, combaterea intervențiilor arbitrare și neconstituționale asupra normelor legale.
Totodată, pentru perioada 6 mai-3 iunie a.c. APD CNC realizează o cercetare a campaniei în mediul online pentru candidații la Primăria Municipiului București și cele 6 sectoare, precum și din Iași, Cluj și Brașov. Rezultatele monitorizării vor fi publicate după finalizarea alegerilor locale.
Ca de fiecare dată, Asociația Pro Democrația prin Centrul Național de Coordonare încurajează cetățenii să participe activ la procesul electoral în ziua de 5 iunie a.c prin transmiterea de sesizări cu privire la NEREGULILE și FRAUDELE care apar în timpul procesului electoral, urmând ca disfuncționalitățile constatate să fie transmise către instituțiile abilitate spre soluționare.
Astfel în ziua de 5 iunie, în intervalul orar 6.00 – 23.00, Asociația Pro Democrația vine în sprijinul cetățenilor ce vor să se informeze sau să sesizeze nereguli sau fraude legate de procesul electoral și va pune în funcțiune serviciul TelVerde 0800 070 100, gratuit din orice rețea fixă sau mobilă.
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să o contactați pe Iuliana Iliescu, Manager proiecte, Asociația Pro Democrația – Centrul Național de Coordonare, la numărul de telefon 0751.194.718 sau pe adresa de e-mail iuliana.iliescu@apd.ro.
Acțiunea face parte din proiectul Votul Tău! Vocea Ta! implementat de Asociația Pro Democrația cu sprijinul Fundației Hanns Seidel România.