Situația alarmantă a exploziilor de gaze naturale din București, Bistrița, Dej și Râmnicu Sărat relevă grave probleme privind controlul și siguranța furnizării și distribuției gazelor naturale, cu pierderi de vieți omenești și deficiențe în respectarea responsabilităților legale de verificare și intervenție cu diligența necesară. Opoziția între punctele de vedere emise de autorități după tragedia din cartierul Rahova sugerează că nu există o bună corelare între normă și aplicare, iar un cadru legislativ hiperformalizat poate genera confuzie cu privire la practică. Pe scurt, prea mult formalism nu duce în mod obligatoriu la responsabilizarea actorilor participanți la proces, ci mai degrabă la disiparea responsabilităților.

Dreptul fundamental la viață impune statului obligația de a proteja cetățenii prin crearea condițiilor de siguranță, prevenirea pericolelor și sancționarea oricăror amenințări aduse vieții în furnizarea serviciilor publice și private.

În acest context, propunem ca sub coordonarea Prim-ministrului să fie demarată de urgență evaluarea și sistematizarea politicilor publice din sectorul energiei electrice și gazelor naturale pentru consumul populației. Este nevoie de un calendar clar, acțiuni măsurabile, alocarea resurselor, desemnarea responsabililor cu termene ferme și transparență prin rapoarte publice, care să aibă ca finalitate standarde de calitate unitare și neechivoce pentru operatori publici și privați care să pună pe primul loc siguranța cetățeanului.

Documentul integral și anexa – Comunicat_Asociatia Pro Democratia 4 noiembrie 2025