Asociația Pro Democrația își exprimă îngrijorarea profundă față de prelungirea crizei politice generate de dificultățile în desemnarea unui prim-ministru și formarea unui guvern stabil. Această situație nu afectează doar funcționarea curentă a statului, ci erodează încrederea cetățenilor în instituțiile democratice.

După trei decenii și jumătate, România rămâne o democrație vulnerabilă pentru că politicienii nu reușesc să dezvolte un consens procedural și o cultură a compromisului democratic. În contextul politic actual, niciun actor politic semnificativ nu trebuie să încerce să submineze instituțiile sau să blocheze funcționarea statului pentru avantaje de moment. Orice diferend politic trebuie rezolvat în cadrul normelor și procedurilor stabilite constitutional și legal, nu prin blocaje sau forțarea limitelor constituționale.

Citiți comunicatul integral aici: comunicat de presa_Asociatia Pro Democratia 16 iunie 2026