mediaactivitati
Comunicate de presa
Comunicat: APD a transmis un set de propuneri menite să contribuie la consolidarea calității proceselor electorale, a transparenței și a încrederii publice în regulile democratice.
2026/05/21 - 2026/05/21
Asociația Pro Democrația a participat astăzi (21.05.2026) la consultarea organizată de Autoritatea Electorală Permanentă privind revizuirea legislației electorale și modernizarea cadrului instituțional privind partidele politice. În cadrul discuțiilor, APD a transmis un set de propuneri menite să contribuie la consolidarea calității proceselor electorale, a transparenței și a încrederii publice în regulile democratice.
Susținem codificarea legislației electorale, sub condiția respectării stricte a principiului stabilității legislației: regulile fundamentale nu trebuie modificate în anul premergător scrutinului, în acord cu standardele Comisiei de la Veneția.
În cadrul discuției, am subliniat necesitatea unei reglementări clare și anticipate a situațiilor în care un scrutin poate fi anulat, pentru a asigura previzibilitate și securitate juridică.
În domeniul finanțării politice și al publicității electorale, APD a propus trecerea de la un control formal la unul efectiv, realizat în timp real: un registru transparent al publicității politice și aplicarea fermă a Regulamentului (UE) 2024/900 în privința publicității politice neasumate.
În ceea ce privește legislația partidelor politice, am arătat că înființarea acestora trebuie să rămână accesibilă, însă în paralel sunt necesare standarde clare de democrație internă și temeiuri proporționale, bine definite, pentru dizolvare. O asemenea abordare este esențială pentru protejarea pluralismului politic și a funcționării corecte a vieții democratice.
Referitor la digitalizare, APD a subliniat că aceasta trebuie să fie funcțională, nu doar declarativă. Au fost avute în vedere algoritmi auditabili pentru listele de susținători, audit independent de securitate și protecția datelor prin design, ca standarde minime pentru orice soluție digitală credibilă.
Totodată, am solicitat ca eventualele proiecte de lege să fie transmise societății civile înainte de finalizare, pentru a permite o consultare reală, iar dialogul dintre instituții și organizațiile interesate să se desfășoare într-un format permanent.
Rămânem consecvenți de 36 de ani reformării legislației electorale pe baza unor reguli clare care pornesc de la soluții care întăresc încrederea în procesul democratic, în urma unei consultări autentice.
Sursa foto: AEP




