In perioada 14 – 16 octombrie 2011, s-a desfasurat Adunarea Generala a Asociatiei Pro Democratia (APD), eveniment la care au participat reprezentantii cluburilor din tara, membrii Consiliului de Conducere si ai Centrului National de Coordonare.

Adunarea Generala este organul suprem de conducere al organizatiei ce se intruneste cel putin o data pe an. In cadrul acestei sedinte, printre cele mai importante puncte de pe ordinea de zi s-a aflat: alegerea membrilor Consiliului de Conducere pentru un mandat de doi ani, stabilirea strategiei si a obiectivelor generale ale Asociatiei si infiintarea de noi filiale in afara granitelor Romaniei.

Consiliul de Conducere al APD

Cu ocazia acestei Adunari Generale, in urma alegerilor ce au avut loc, noul Consiliu de Conducere al Asociatiei Pro Democratia pentru mandatul 2011-2013, se prezinta in urmatoarea componenta: Cristian Pirvulescu – Presedinte si Mariana Batca, Marina Bogdan, Vasile Chiru, Dragos Geamana, Marcel Radut Seliste si Marian Ioan Tata – vicepresedinti.

Strategia APD

Strategia Asociatiei Pro Democratia, regandita in functie de contextul actual, ia in considerare aspecte precum adancirea crizei economice globale, criza generalizata a democratiei, precum si tendinte de crestere a pericolului extremist si populist, inaintea unui an electoral agitat. Astfel, APD isi propune sa se implice in asigurarea conditiilor pentru consolidarea democratiei electorale, dar si pentru intarirea democratiei economice si sociale participative. Pentru a stimula implicarea civica si pentru a contribui la definirea unei culturi participative la nivel local, regional, national si european, organizatia noastra isi va asuma un rol activ in sfera civica din Romania, dar si pe plan international, sustinand formarea unor coalitii care sa includa cat mai multi factori interesati.

Initierea unor programe care sa asigure cadrul propice unor alegeri corecte in 2012, va fi principalul punct de interes care se va afla pe agenda de activitati a Asociatiei in perioada urmatoare, alaturi de ceilalti membri ai Coalitiei pentru Alegere Corecte 2012. De asemenea, Asociatia Pro Democratia se va implica in pregatirea Anului European al Cetatenilor (2013), va fi activa in elaborarea, implementarea si evaluarea de politici publice rezultate in urma consultarii cetatenilor si a grupurilor de experti, va continua sa sustina initiativele de promovare a educatiei civice, a statului de drept, precum si orice manifestare in favoarea consolidarii spatiului public si a neutralitatii statului.

Filialele organizatiei

Un alt punct semnificativ aflat pe agenda Adunarii Generale din acest an a fost decizia de extindere a retelei de filiale la nivel international prin definitivarea demersurilor in vederea infiintarii unei filiale a Asociatiei Pro Democratia la Chisinau, in Republica Moldova.

Astfel, plecand la drum in urmatorii doi ani cu un nou Consiliu de Conducere si o directie strategica clara in concordanta cu misiunea declarata, fara a omite realitatile contextului international, Asociatia Pro Democratia mai scrie o pagina in istoria sa.

Pentru informatii suplimentare, va rugam sa o contactati pe Luiza Balaceanu – Coordonator relatii publice, Asociatia Pro Democratia, la numarul de telefon: 0751.194.715 sau pe e-mail: luiza.balaceanu@apd.ro.