![]() |
|||
Votul uninominal - un mesaj din partea Asociaţiei Pro Democraţia |
|||
|
Stimate concetăţean, Pe data de 25 noiembrie, eşti chemat să te pronunţi, printr-un referendum convocat de Preşedintele României, asupra introducerii unui sistem de vot uninominal (majoritar cu două tururi de scrutin) pentru alegerile parlamentare. După cum probabil ştii, Guvernul şi-a asumat deja răspunderea pentru un proiect de lege referitor la un alt fel de sistem bazat pe votul uninominal, anume cel promovat de Asociaţia Pro Democraţia (APD), de mai bine de 10 ani. Cum Parlamentul nu a iniţiat nicio acţiune împotriva proiectului, acesta se consideră adoptat, în acest moment mai existând doar un singur pas până la a deveni lege - promulgarea lui de către Preşedintele României. S-ar putea să te întrebi de ce Preşedintele nu a promulgat legea, renunţând la referendum, astfel încât să fim cu toţii siguri că la viitoarele alegeri vom alege oameni, nu liste. Răspunsul la această întrebare ţi-l poate oferi doar dnul Preşedinte. S-ar putea să fii dintre cei care se întreabă de ce noi, membrii Asociaţiei Pro Democraţia, nu ne-am asociat eforturilor Preşedintelui de a promova sistemul pe care domnia sa îl promovează, din moment ce ne luptăm pentru votul uninominal de atât timp. Răspunsul la aceată întrebare îl afli dacă ai răbdarea să citeşti cele de mai jos. Până acum, ai avut ocazia să afli părerile şi argumentele "celeilalte părţi". Acum ai posibilitatea să le afli pe ale noastre. Află mai multe despre:
Care sunt candidaţii care beneficiază de aceste mandate? Pentru a se stabili acest lucru, în cazul fiecărui partid în parte, se realizează o listă cu candidaţii care au candidat în cele cinci colegii uninominale şi care nu au câştigat alegerile în colegiile respective, ordinea candidaţilor pe această listă fiind ordinea descrescătoare a numărului de voturi primite. Ei bine, primii candidaţi de pe această listă (cei care au obţinut cel mai mare număr de voturi) se bucură de mandatele care se atribuie în această fază. Aşadar, nici vorbă ca jumătate dintre deputaţi sau senatori să fie aleşi pe liste, aşa cum multă lume, în mod greşti, înţelege. Pentru a viziona un exemplu de distribuire a mandatelor conform acestui sistem, accesaţi prezentarea Powerpoint a distribuţiei mandatelor (click cu butonul din dreapta al mouse-ului şi selectaţi "Save link as..." sau "Save target as..."). Ce este cu lista de rezervă din sistemul propus de APD?După cum probabil aţi auzit, se tot vorbeşte de o "listă de rezervă". Să vedem despre ce este vorba. Plecând de la exemplul de mai sus, să presupunem că, în baza voturilor adunate în cele 5 colegii uninominale, un partid are dreptul la 6 mandate din cele 10. Însă el nu are decât 5 candidaţi (întrucât sistemul presupune să existe 5 colegii). Se pune întrebarea: cui revine al şaselea mandat? În varianta iniţială, propusă de APD, o astfel de situaţie era rezolvată prin faptul că fiecare partid ar fi avut dreptul să propună 2 candidaţi într-un colegiu (şi bineînţeles că o astfel de posibilitate ar fi fost folosită de fiecare partid acolo unde partidul se bucură de un suport electoral masiv). În timpul negocierilor, partidele (PSD, PNL şi PD) nu au agreat această soluţie şi au propus ca, în astfel de situaţii, "cel de al şaselea" mandat să fie direcţionat către lista de rezervă propusă de partidul respectiv (şi făcută cunoscută alegătorilor prin afişarea ei în fiecare secţie de votare). Trebuie avut în vedere că numărul parlamentarilor care şi-ar obţine mandatele în acest mod va fi foarte mic. Dacă, spre exemplu, doriţi să vedeţi câte mandate s-ar obţine dacă distribuţia voturilor ar fi fost cea din noiembrie 2004, accesaţi acest tabel. Ce caracteristici are sistemul propus de Preşedintele Băsescu?În cazul sistemului electoral propus de Preşedintele Traian Băsescu, dacă într-un judeţ trebuie aleşi 10 deputaţi, judeţul se împarte în 10 colegii uninominale, în fiecare dintre acestea, fiecare partid politic urmând a propune un candidat. În fiecare colegiu uninominal, alegerile sunt câştigate de candidatul care obţine mai mult de 50% din voturile exprimate. Acolo unde niciun candidat nu obţine acest procent, se organizează un al doilea tur de scrutin la care participă primii doi candidaţi (în ordinea inversă numărului de voturi obţinute în primul tur). De fapt, este vorba de acelaşi sistem folosit pentru alegerea primarilor. Trebuie să admitem faptul că este un sistem simplu, relativ uşor de înţeles de toată lumea. Numai că, în domeniul sistemelor electorale, simplitatea nu este un atu, pentru că sistemele simple rezolvă câte o problemă prin crearea altora. Pentru a ne da seama de acest lucru, haideţi să luăm următorul exemplu (vom utiliza cifre mici, pentru simplitatea calculelor):
Cu alte cuvinte, acest exemplu ne arată cum, cu voturile a 51% din alegători, un partid poate câştiga 100% din mandate. În realitate nu a existat, până în prezent, niciun caz asemănător, însă experienţa din Franţa, singura ţară din Uniunea Europeană în care se foloseşte un sistem asemănător, ne arată că acest sistem produce situaţii cât se poate de nefireşti: partide care obţin 7,5% din voturi, primesc 0,5% din mandate; partide cu 11,3% din voturi nu primesc niciun mandat; în timp ce, partide cu 34% din voturi (în primul tur) depăşesc 60% din mandate. Pentru a afla mai multe date legate de rezultatele alegerilor din Franţa, accesaţi acest tabel. De ce sistemul promovat de APD este mai bun decât cel propus de Preşedintele Băsescu?Ambele sisteme presupun votarea persoanei, şi nu a listei. Însă numai sistemul propus de APD asigură o reprezentare corectă a opţiunilor politice ale electoratului în Parlamentul României, sistemul propus de Preşedintele Traian Băsescu aducând o mare injusteţe:
Sistemul majoritar propus de Preşedinte duce, într-adevăr, la guvernări stabile, însă pe baza unor majorităţi fabricate şi nu reale. Atunci când Guvernul beneficiază de susţinerea unei astfel de majorităţi "fabricate" în Parlament, este foarte probabil ca, în privinţa unora din politicile pe care le promovează, majoritatea populaţiei să-i fie potrivnică. Şi, în cele din urmă, această majoritate este cea care contează. Când grupuri largi de cetăţeni aparţinând acestei majorităţi nici măcar nu sunt reprezentate în Parlament, este foarte posibili ca indivizi aparţinând acestor grupuri să caute forme mai radicale de exprimare, iar acest lucru poate duce la convulsii sociale grave. Acestea sunt principalele motive pentru care Asociaţia Pro Democraţia continuă să îşi susţină sistemul şi vă recomandă şi dumneavoastră să susţineţi acest sistem. Ai primit acest mesaj deoarece eşti abonat la "Ştirile APD". Dacă nu doreşti să mai primeşti "Ştirile APD" sau mesaje de Asociaţia Pro Democraţia, trimite un email la webmaster@apd.ro. Acest mesaj poate fi accesat şi la adresa http://www.apd.ro/files/html/mesaj_uninominal.htm. |
|||