Sari la conținut

Acasă Etică & Integritate

Pe bune despre demokratzie

iunie 2015

Scop

Asociatia Pro Democratia a organizat pe 1 iunie a.c., de ziua internationala a copilului, lansarea proiectului de educatie civica „Pe bune despre demokratzie”.

Preocupata, inca de la infiintarea sa, de promovarea educatiei civice in randul tinerilor, Asociatia Pro Democratia isi propune, prin intermediul acestui proiect, sa vina in intampinarea nevoilor sistemului de invatamant romanesc cu un pachet educational complet care sa sprijine activitatea profesorilor de profil, dar si a acelora din domeniile conexe (stiinte sociale, istorie) educatiei civice.

Inceputul proiectului „Pe bune despre demokratzie” a fost marcat prin lansarea a doua afise care pot sprijini activitatea de predare a educatiei civice la nivelul anilor de liceu, afise care vor fi distribuite in toate liceele din Romania. Intitulate „Procesul legislativ din Romania” si „Schema relatiilor intre institutiile centrale”, cele doua afise reprezinta, intr-un mod schematic dar atractiv, parcursul prin Parlament si diferitele etape ale unui proiect de lege (ale unei initiative legislative) pana la a deveni lege, precum si relatiile dintre principalele institutii centrale ale Romaniei.

Materiale:

Cele doua afise au fost tiparite cu sprijinul financiar al International Republican Institute si al USAID.

Obiective

Activități

Descriere

Locații

Proiectul va fi implementat în:

Beneficiari

Parteneri

Finanțatori

  • cetatenia activ
  • educatie civica
Distribuie