Skip to content

Home Press releases

Degradarea democratiei in orasul Craiova

March 2010

Asociatia Pro Democratia – Club Craiova (APD Craiova) isi exprima ingrijorarea fata de actiunile de strada initiate si organizate de functionari publici din cadrul Primariei Craiova, ca expresie a unei asa-zise “solidaritati” cu primarul Antonie Solomon, aflat in arest preventive pentru 29 de zile, sub acuzatia de luare de mita in forma continuata, fals intelectual si uz de fals.

APD Craiova considera ca astfel de actiuni de strada si cu caracter propagandistic organizate de persoane care, prin statutul lor profesional de functionar public, sunt obligate sa slujeasca doar cetateanul, reprezinta o dovada a degradarii democratiei locale si a politizarii excesive a administratiei publice.

Statutul functionarului public impune acestuia loialitate fata de cetateanul platitor de taxe si impozite, in slujba caruia se afla. Utilizarea structurilor administratiei publice locale pentru organizarea de presiuni asupra justitiei, cu scopul de a influenta ancheta penala in curs, reprezinta un comportament absolut nedemocratic, imoral si ilegal. Justitia nu trebuie influentata de nimeni, indiferent ca este vorba de politicieni, oameni de afaceri sau functionari publici. Facem, astfel, un apel la membrii Consiliului Local Craiova sa utilizeze caile legale pe care le au la dispozitie si sa opreasca toate acele actiuni care se pretind a fi expresia “solidaritatii” functionarilor publici cu primarul Antonie Solomon.

Nu in ultimul rând, APD Craiova considera necesara aplicarea prezumtiei de nevinovatie, atât in cazul primarului Antonie Solomon, cât si in cazul oricarui cetatean român aflat sub ancheta penala.

Pentru detalii suplimentare, va rugam sa o contactati pe Carla Stoica – Presedinte Asociatia Pro Democratia – Club Craiova, la numarul de telefon: 0721.460.599 sau la adresa de e-mail: apd.craiova@apd.ro

  • administratie publica locala
Share