Prima Pagina | Contact
 
Prima pagina » Stiri » Nr. 1 (82) / ianuarie 2012 English version
 
Mesajele organizatiilor nonguvernamentale

Piata Universitatii, spatiu de dezbatere publica

Referitor la decizia Curtii Constitutionale cu privire la Legea comasarii alegerilor locale cu cele parlamentare

 
Newsletter
 
 
 
Versiune pentru tiparire
Trimite unui prieten

Nr. 1 (82) / ianuarie 2012


Mesajele organizatiilor nonguvernamentale

Asociatia Pro Democratia saluta cetatenii care, pe parcursul ultimelor trei saptamani, si-au exprimat liber nemultumirile, opiniile si propriile solutii la problemele cu care se confrunta societatea romaneasca, sustinand ca protestul este una dintre formele fundamentale de exprimare a principiilor si valorilor democratice de catre cetateni, care nu ar trebui cenzurata de catre stat.

In data de 18 ianuarie 2012, un grup format din mai multe organizatii nonguvernamentale, printre care si APD, au trimis o scrisoare in atentia domnului Teodor Baconshi, anuntand ca refuza invitatia la consultari si sunt alaturi de protestatari si de populatia nemultumita.

Vezi textul integral al scrisorii si lista semnatarilor aici

In data de 25 ianuarie, a fost emis un mesaj public continand pozitia si revendicarile ONG-urilor catre partidele politice. Aceste propuneri, recomandari si revendicari adresate clasei politice reprezinta, pe de o parte, solicitari ale participantilor la manifestatii, iar, pe de alta parte, solutii care sa conduca la construirea unui mecanism participativ de lucru.

Vezi mesajul integral aici

Sus


Piata Universitatii, spatiu de dezbatere publica

Avand in vedere miscarile sociale care au demonstrat lipsuri evidente in eficienta sistemului de guvernare, a capacitatii partidelor politice a formula politici publice eficiente si a lipsei unor dezbateri reale in perioada postelectorala, Asociatia Pro Democratia a initiat un demers legislativ in favoarea recunoasterii publice a unui spatiu de dezbatere in Bucuresti. Astfel, am propus Primariei Generale a Municipiului Bucuresti un proiect de hotarare prin care am solicitat declararea statutului de spatiu de dezbatere (agora) zonelor din fata Teatrului National Bucuresti si a Universitatii de Arhitectura si Urbanism.

Rolul acestui spatiu este de a oferi posibilitatea cetatenilor, organizatiilor neguvernamentale si altor factori interesati de a dezbate, de a-si exprima credintele si ideile sociale, economice si politice si de a incuraja libera exprimare a valorilor democratice, spiritul critic si initiativa civica.

Pentru amenajarea urbanistica a spatiului propunem un concurs de proiecte, la care sa participe toti cei interesati. De asemenea, propunem un Regulament de Functionare, care sa specifice care sunt conditiile de intrunire, pentru a evita conflictele sau evenimentele nedorite. Sustinem ca acest proces sa se desfasoare prin dezbatere publica, solicitand contributia cetatenilor.

Proiectul de hotarare a fost supus dezbaterii Consiliului General al Municipiului Bucuresti in sedinta din data de 30 ianuarie, insa a fost respins cu 24 de voturi pentru, 23 de abtineri si trei voturi impotriva. Vom continua demersul si vom sustine reintroducerea proiectului pe ordinea de zi in urmatoarea sedinta de consiliu. De asemenea, vom promova acest proiect si in alte orase, unde Asociatia are cluburi locale sau unde cetateni sau organizatii neguvernamentale vor sustine ideea.

Scrisoarea catre Primarul General Sorin Oprescu
Proiectul de hotarare

Sus


Referitor la decizia Curtii Constitutionale cu privire la Legea comasarii alegerilor locale cu cele parlamentare

Asociatia Pro Democratia - Club Bucuresti a luat act de decizia Curtii Constitutionale cu privire la Legea comasarii alegerilor locale cu cele parlamentare, aceasta decizie venind in intampinarea pozitiei APD, din care amintim cele mai importante puncte:

  1. Incalcarea principiului organizarii alegerilor periodice, inerent atat alegerilor autoritatilor reprezentative centrale, cat si celor locale si afectarea grava a singurului mijloc de declansare a regimului reprezentativ;
  2. Incalcarea recomandarile Comisiei de la Venetia, care prevad ca nu trebuie operate modificari legislative cu mai putin de un an inaintea alegerilor, decat in cazuri extreme;
  3. Cresterea riscului de opacizare a finantarii campaniei electorale;
  4. Incalcarea articolului 61 din Constitutiei Romaniei, alineat 1, potrivit caruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare.

Reamintim faptul ca Legea comasarii alegerilor a fost de asemenea contestata si in strada de o mare parte a cetatenilor prezenti in Piata Universitatii, dar si in tara.

Sus