„Tineri giurgiuveni pentru patrimoniu” este un proiect implementat de Asociația Pro Democrația alături de Consiliul Județean Giurgiu, în calitate de partener.
Scopul proiectului este: schimbarea percepției giurgiuvenilor despre propriul județ prin activități de informare și promovare integrată ale componentelor identității locale/colective.
Cele trei obiective ale proiectului, subsumate scopului: creșterea gradului de informare cu privire la obiectivele de patrimoniu cultural din județul Giurgiu în jurul cărora va fi definită și consolidată identitatea de a fi giurgiuvean; creșterea gradului de participare civica a tinerilor în activitățile de dezvoltare comunitară legate de patrimoniu și îmbunătățirea dialogului între tineri și Consiliul județean prin implicarea acestora în activitățile proiectului.
Primele activități constau in evaluarea, selecția și constituirea listei de obiective de patrimoniu cultural valorificabile din județul Giurgiu în consultare cu instituții de profil și specialiști locali. Criterii principale de evaluare: starea de conservare, potențialul de valorificare, accesibilitatea. Ne vom consulta asupra listei cu membri ai societății civile, specialiști locali și profesori și acolo unde este necesar, vom evalua in situ monumentele în raport de criteriile stabilite. Lista rezultată constituie input pentru un studiu de pre-fezabilitate/de evaluare a impactului social (potențial, general și net) și va fi lansată în cadrul unui eveniment de tip masă rotundă.
De asemenea, APD are in vedere realizarea unei hărți a patrimoniului imobil județean. Harta stilizată sub formă de carte poștală va avea pe verso obiective de patrimoniu selectate, cu informații despre acces.
O altă activitate a proiectului vizează susținerea de ore-eveniment pentru promovarea patrimoniului cultural județean la ciclul aX-a-aXII-a în liceele din județ (minim 4). Pentru un impact complementar orelor-eveniment, minim 50 de tineri selectați vor beneficia de 4 tururi tematice ghidate, în municipiu/județ (axate pe zone de patrimoniu potrivit hărții tipărite în proiect) in situ cu instruire fotografică de tip street art photography.
Finalul proiectului va fi marcat de dezbaterea autorități-tineri asupra componentelor identității culturale și semnificațiilor acestora – potrivit regulilor audierii publice, cu o dimensiune inter-generațională. Participanții vor fi tineri voluntari/elevi, echipa de proiect, reprezentanți ai autorități locale (decidenți), aleși în funcții publice, giurgiuveni din generații intermediare-seniori relevanți prin activitatea sau implicarea în valorificarea obiectivelor, reprezentanți ai UAT-urilor din județ în care sunt situate obiectivele din lista selectată, specialiști și lideri de opinie locali. Dezbaterea va avea rol consultativ asupra obiectivelor de patrimoniu cultural din județul Giurgiu. Vom avea în vedere selecția de obiective din municipiu, cât și din județ. Acțiunea va avea rolul de a asculta tinerii, de a colecta opiniile lor despre principalele componente ale patrimoniului cultural și semnificațiile acestora pentru generația tânără, despre accesibilitatea acestor obiective și modul în care pot fi valorificate pentru a putea fi integrate în programele de dezvoltare comunitară a județului, fie direct de UAT-uri, fie de către CJ Giurgiu.
Proiectul va beneficia pe tot parcursul implementării de o campanie de informare-promovare a obiectivelor de patrimoniu județene (in special prin aplicația eParticipare (funcțiile Știri și notificări despre activitățile proiectului), comunicări prin mijloace media locale și rețele sociale. Dezbaterea inter-generațională poate avea un suport pentru includerea obiectivelor de patrimoniu în circuitul de turism și patrimoniu al județului Giurgiu, al Euro-regiunii Giurgiu-Ruse și a celui european.
Grupurile țintă principale/directe vizate sunt minim 200 de tineri giurgiuveni din clasele aXa-aXII-a la liceu (16-18 ani) beneficiari direcți ai activităților proiectului, 20 cetățeni din generații intermediare și seniori implicați direct, 10 specialiști membri ai societății civile locale, lideri de opinie locali, profesori cooptați în activități. Grupurile țintă secundare/indirecte sunt cca. 5000 de tineri, elevi înscriși în învățământul liceal (cf. INS, 2022) beneficiari indirecți (prin campania de informare-promovare); minim 5000 de giurgiuveni informați despre proiect prin mijloace online (prin campania de informare și de promovare); conducerea a minim 5 licee din județ și municipiu alături de profesori de istorie și științe socio-umane informați despre proiect de către echipa de proiect; minim 10 stakeholderi specialiști locali, membri ai societății civile locale, lideri de opinie locali, profesori.
Proiectul se desfășoară în perioada August-Noiembrie 2024.