Voinţa poporului trebuie să constituie baza puterii de stat; această voinţă trebuie să fie exprimată prin alegeri nefalsificate, care să aibă loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal şi exprimat prin vot secret sau urmând o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului.

                                                                        Declarația Universală a Drepturilor Omului, Art. 21

 

Pornind de la semnificația votului ca drept universal considerăm că tuturor cetățenilor trebuie să li se asigure condiții optime pentru exercitarea acestui drept.

Experiențele proceselor electorale din ultimii ani în România demonstrează carențele statului în ceea ce privește capacitatea administrativă de a organiza și gestiona scrutine. Dincolo de nereguli frecvent întâlnite la nivelul secțiilor de vot (de tipul turism electoral, probleme privind utilizarea urnei mobile, tergiversarea dreptului de a observa, mită electorală etc.) situațiile recurente în care diaspora românească e nevoită să aștepte ore în șir pentru a-și exercita dreptul la vot, arată, o data în plus, că este nevoie de soluții noi la această problemă.

 

În contextul alegerilor din 26 mai a.c., au apărut în spațiul public din ce în ce mai multe opinii care fac referire la introducerea votului electronic, existând chiar și inițiative legislative blocate însă procedural din lipsă de consens politic.

Care sunt modalitățile de vot care pot fi utilizate (vot electronic, vot la distanță prin internet, vot prin corespondență)?  Care sunt mecanismele prin care acestea funcționează? Ar putea fi folosite în paralel mai multe modalități de vot?

Estonia apare ca exemplu frecvent de stat care implementează deja un sistem de vot electronic, puternic contestat însă din punct de vedere al securității. Franța folosește un sistem de vot la distanța prin internet doar pentru cetățenii din diasporă. Germania a folosit sistemul de vot electronic până în 2009, când Curtea Constituțională l-a declarat neconstituțional. Canada nu are un sistem de vot electronic la nivel național, regiunile folosind diverse sisteme de vot electronic. Olanda a folosit votul electronic timp de aproximativ 20 de ani până la scandalul din jurul mașinilor de vot folosite la alegerile generale din 2006.

(sursa:http://thesponge.eu/index.php?idT=4&idC=17&idRec=1160&recType=story)

 

Asociația Pro Democrația, cu sprijinul Penrose CDB, Agenția Metropolitană Brașov și Autoritatea Electorală Permanentă, a implementat în perioada februarie – iunie 2017, campania “Votul meu online”, primul proiect de consultare publică prin care cetățenii din Brașov, Râșnov și Făgăraș au avut posibilitatea, pentru prima dată, să voteze prin intermediul internetului asupra unor probleme ale comunității din care fac parte. Acțiunea a făcut parte dintr-un proiect mai amplu numit E-Referendum în România, implementat de Asociația Pro Democrația, iar scopul proiectului a fost implementarea pe termen mediu a unui sistem de i-voting (internet voting) în referendumurile consultative pentru luarea deciziilor de interes local în România.

 

Raportul proiectului împreună cu arhitectura logică și conceptul tehnologic al aplicației utilizate se găsesc https://bit.ly/2WfygNZ. O scurtă prezentare a demersului aici: https://bit.ly/2I98Esh.

 

Observând  istoricul altor state care au implementat deja un sistem de vot electronic și având experiența proiectului “Votul meu online”, Asociația Pro Democrația consideră că e nevoie ca decizia implementării unui astfel de sistem în România trebuie luată doar în urma unui plan foarte clar: o analiză de fezabilitate, consultarea tuturor actorilor implicați, propuneri și participare a societății civile, a partenerilor sociali și a partidelor politice, pilotarea unui astfel de mecanism și asigurarea infrastructurii tehnice necesare.

 

În acest sens, Asociația Pro Democrația îi invită pe toți cei care doresc să își aducă contribuția să se alăture acestui demers de consolidare a democrației în România prin aderarea la COALIȚIA ȘI EU VOTEZ.

 

Persoana de contact:  IONUȚ ȚAȚA

E-mail: ionut.tata@apd.ro