Dam startul unei noi ediții a Campaniei Labirintul Anticorupție.

Asociaţia Pro Democraţia,  Direcţia Generală Anticorupţie și Fundația Hanns Seidel România își propun, și în 2016, să continue cu acțiuni de  informare și conștientizare a cetățenilor cu privire la prevenirea faptelor de corupție parte a campaniei „Labirintul Anticorupție” din cadrul proiectului  Plăteşte Zero pentru ce ţi se cuvine. 

Orașele în care va poposi Labirintul Anticorupție sunt: Suceava (3-4 august), Târgoviște (12-13 septembrie), Giurgiu (14-15 septembrie),  Zalău (19-20 septembrie), Miercurea-Ciuc (22-23 septembrie), Arad (14-15 noiembrie) și Craiova (17-18 noiembrie).

Noutatea ediției 2016 sunt mesele rotunde care vor fi organizate cu o zi înainte de instalarea labirintului, care au menirea de a aduce la aceeași masă reprezentanți ai administrației publice, mass-media și societatea civilă pentru a-i îndemna pe aceștia, în calitate de actori cheie ai comunității, să se implice împreună în acțiuni de informare și conștientizare a cetățenilor și implicarea lor în prevenirea actelor de corupție.

Activitățile vor debuta cu masa rotundă pe tema “Prevenirea corupției – drumul către integritate,  cu participarea reprezentanților instituțiilor publice locale implicate în lupta împotriva corupției, dar și reprezentanți ai Direcției Generale Anticorupție.

Vom continua cu instalarea Labirintului Anticorupție, o metodă inedită de informare a cetăţenilor cu privire la riscurile implicării în fapte de corupţie. In fiecare oras, intr-un spatiu public, va fi amplasată o construcţie modulară de tip labirint care va oferi acestora posibilitatea să-şi consolideze cunoştinţele despre infracţiunile de corupţie şi să descopere instrumentele aflate la îndemâna tuturor pentru a sesiza aceste fapte. Pentru verificarea cunoştinţelor proaspăt dobândite, participantilor le va fi înmânat un chestionar la care vor trebui să răspundă identificând varianta corectă în Labirint. Cei mai conştiincioşi cetăţeni vor primi materiale informative şi promoţionale.

Proiectul Plăteşte zero pentru ce ţi se cuvine se află la a patra ediție. Precizăm faptul că, în 2015, proiectul a fost extins la nivel internaţional în Republica Moldova, în cadrul parteneriatului instituţional cu Centrul Naţional Anticorupţie, fiind adoptat ca bună practică.

Cu acest prilej, Serviciile Judeţene Anticorupţie participante la proiect încurajează încă o dată cetăţenii să ia atitudine împotriva faptelor de corupţie şi să sesizeze săvârşirea acestor infracţiuni ori de câte ori este nevoie, la linia Telverde anticorupţie 0800.806.806, ce poate fi apelată gratuit din orice linie de telefonie mobilă sau fixă.

 

Parteneri:

Sigla APD   banner1 ???????????????????????????

 

Categoria evenimente publice 2