Generacion Y este un blog inspirat de oameni ca mine, cu nume care incep cu "y". Nascuti in Cuba anilor '70 si '80, marcati de scolile la camp, de papuselele rusesti, de fuga ilegala si de frustrare. Asa ca ii invit in mod special pe Yanisleidi, Yoandri, Yusimí, Yuniesky si altii care isi poarta "y"-ul cu sine sa ma citeasca si sa-mi scrie.
Yoani Sanchez si ceilalti bloggeri
Sa ne depasim limitele
La sapte luni dupa ce, intr-o circa de politie intunecoasa, am fost avertizata ca “dumneavoastra ati depasit toate limitele”, continui sa calatoresc la Pinar del Rio pentru a oferi Itinerario Blogger. Interdictia de a ne intalni in acea zi de 6 decembrie, in loc sa distruga virusul exprimarii online, a starnit in multi oameni dorinta de a se contagia.
Va arat cateva fotografii de duminica din vestul tarii, in timp ce explicam mecanismele Wordpress-ului si cateva trucuri pentru a reusi sa-ti actualizezi un blog. Versiunea in spaniola
Dus electric
O noua metoda de a face economii
Un magazin de pe strada Neptuno s-a inchis ieri pentru a nu mai pune in functiune aparatul de aer conditionat, dupa ce a depasit planul strict de kilowati consumati. Intr-un hotel de cinci stele, li se explica turistilor ceva despre o reparatie la aparatele de climatizare, cand in realitate acestea sunt inchise pentru a mai incetini din viteza de inregistrare a contorului de electricitate. Angajatii din ambele locuri respira aerul imbacsit de caldura si putini clienti se mai aventureaza sa faca cumparaturi in supermarket sau sa petreaca timpul in holul stabilimentului de lux....mai mult
Peste tot se constata o invazie a evantaielor, gratie unui plan de economisire ale carui costuri pentru aceasta tara nu sunt facute publice de presa. Gospodinele evita sa se scufunde in aerul lipicios al magazinelor care vand in pesos convertibili. Cei care voiau sa-si deschida un depozit la banca ies dupa o jumatate de ora petrecuta in interiorul unei sucursale fara aerisire. Cafenelele isi vad vanzarile in scadere. Valutistii particulari sunt in mare forma, pentru ca agentiile de stat CADECA inchid de la pranz, iar in cinematografe nu stii daca sa tipi din cauza monstrului care vrea sa-l devoreze pe eroul principal sau din cauza caldurii insuportabile. Pentru fiecare picatura de petrol economisita, exista o pierdere incalculabila de valuta incasata, ca sa nu mai vorbim de disconfortul provocat clientilor, care nu pare sa fi fost luat in seama in acest „inovator” plan de economisire.
Bineinteles, aceste masuri isi au originea intr-un birou cu aer conditionat „de acolo, de sus”. Ele au fost ideea acelora care nu trebuie sa astepte, la trei dupa-amiaza, sa primeasca o hartie intr-un loc unde se aglomereaza si transpira mai mult de douazeci de persoane. As dori sa le lansez o propunere artizanilor acestui program: sa extinda economiile la curentul electric si in anumite locuri de neatins, unde termometrul arata si acum mai putin de 25 de grade. Ar fi un lucru bun, de exemplu, daca li s-ar cere membrilor Adunarii Nationale – care se vor reuni pe 1 august – sa se deplaseze catre sediu folosind transportul public, pentru a nu consuma combustibilul autocarelor care le-au fost repartizate. De asemenea, conform cu restrictiile la electricitate pe care le traim toti, ar trebui sa delibereze la lumina lumanarilor, sa primeasca o racoritoare calaie in pauze si sa-si reduca sesiunea de lucru la vreo doua ore, pentru a evita cheltuieli inutile cu folosirea microfoanelor si cu transmisia televizata. Ca sa aprobi in unanimitate si sa aplauzi cu frenezie, asa cum fac ei intotdeauna, nu e nevoie sa petreci prea mult timp impreuna si nici sa te bucuri de aerul conditionat relaxant. Versiunea in spaniola
Muzica de Ernesto Lecuona: “Noche azul”
Caletone sau victimele urmatorului uragan
Cei care au fost afectati de ultimul uragan au incetat sa mai fie subiect de stiri pentru a se transforma in numere din statistici cu cei care si-au pierdut casele. Politicienii nu mai calatoresc acum catre zonele atinse de dezastru pentru a se lasa fotografiati alaturi de sinistrati, iar materialele de constructie se pierd in angrenajul birocratiei. Cateva sate au avut norocul de a deveni vitrine ale reconstructiilor, insa altele – mici si necunoscute – isi etaleaza in continuare casele abandonate. ...mai mult
In apropiere de Cienfuegos, o familie refugiata crede ca cimentul si nisipul necesare repararii peretilor lor au intrat pe mainele celor care au putut sa plateasca mai mult pentru ele. Cei care au obosit sa astepte renasterea satelor natale ajung la periferia Havanei, unde isi construiesc case din tabla si cartoane. Nu vor sa fie victimele urmatorului ciclon, pentru ca dezastre naturale ca Ike si Gustav fac lumina asupra altui dezastru, dezastrul lipsei de productivitate si al inertiei care ne afecteaza pe toti.
In curand se va implini un an de cand cerul a luat locul acoperisului pentru multe camine. Caletone, un sat in apropiere de Gibara, care nu apare nici macar in Atlasul Cubei, este in continuare devastat. Locuitorii sau stiu ca, datorita crizei economice actuale, ar fi un miracol daca ajutoarele necesare ar ajunge la ei. Sunt in acea lume a nimanui, creata din uitare, din triumfalismul presei si din vantul asteptarii, cu totul diferit de uragane. Versiunea in spaniola
Mostenirea poloneza
Aveam doar paisprezece ani si totul se intampla prea repede in jurul meu. Lipsurile materiale se acutizau, iar in magazinele generale din orasul meu era deja foarte greu sa gasesti revistele cu multe culori si putine adevaruri care veneau din URSS. Vazusem show-ul televizat al procesului lui Ochoa [Arnaldo Ochoa Sánchez, general cubanez participant la luptele armate din timpul Revolutiei castriste, condamnat la moarte si executat in iulie 1989 pentru presupuse fapte de coruptie, delapidare si trafic de droguri – n.trad.] si parintii mei pierdusera orice speranta vazand cum justitia se inchina in fata uniformelor maslinii....mai mult
Exact in aceleasi zile ne-au ajuns vestile despre ce se intampla in Polonia. Nu intelegeam nimic, pentru ca pana atunci blocul socialist european parea – pentru noi – ceva construit pentru eternitate. O verisoara indepartata ne povestise ce aflase in timpul unui scurt sejur la Moscova, insa continuam sa credem ca Pactul de la Varsovia, CAER-ul si masinile de scris Robotron vor supravietui mai mult decat noi.
Solidaritatea devenise un cuvant la moda dintr-odata, insa in orasul meu cateva scoli continuau sa poarte numele de Republica Populara Polonia. Desi profesorul meu de marxism-leninism continua sa idealizeze Estul, ceva in el s-a rupt atunci cand a aflat ce se intampla pe strazile din Varsovia. Daca invazia Cehoslovaciei din 1968 fusese greu de justificat pentru guvernantii nostri, rebeliunea "clasei muncitoare poloneze" i-a lasat pe multi dintre ei fara replica.
Am crescut, am un baiat, si i-a venit si lui randul sa repete sloganul "Pionieri ai comunismului, vom fi precum Che". Astazi are aceeasi varsta pe care o aveam eu in acel tumultos an 1989, in care au inceput indoielile mele, in care mi-am dat seama ca tot ce mi se inculcase poate nu era adevarat. Versiunea in spaniola
Inscris pe hipotalamus
Dupa cinci incercari de a pleca ilegal, Carlos a gasit un drum lipsit de amenintarea rechinilor sau a insolatiei. Pleaca din Cuba printr-una dintre putinele tari care nu cer viza compatriotilor mei. Pe aceeasi cale, mii de tineri au plecat in ultimele luni, dupa ce au inteles ca procesul de ,,schimbari” anuntat a fost o alta farsa a puterii. Acest „balsero” („plutas”) recidivist are peste treizeci de ani si si-a petrecut cel putin o treime din viata cu ochii atintiti spre celalalt mal al marii. Daca totul merge bine, in cateva luni va privi Insula de la distanta....mai mult
In fiecare an ma regasesc in situatia dureroasa de a-mi reface grupul de prieteni, pentru ca, dupa cum spune Wendy Guerra, ,,toti pleaca”, chiar si acei oameni care isi propusesera sa imbatraneasca pe acest pamant sau care aveau anumite avantaje economice ce le permiteau sa traiasca acceptabil. Pana si un prieten care parea sa-si doreasca, asemeni mie, sa tina aprins farul El Morro, atunci cand toti vor fi plecat si-l vor fi lasat de izbeliste, ne-a anuntat ca o sterge de aici. A venit ieri la noi acasa si ne-a spus in soapta, ca si cum apartamentul ar fi fost intesat de microfoane: ,,nu mai suport”. Aceasta fraza am auzit-o de la atatia oameni, incat a devenit un loc comun in conversatiile noastre.
Acest amic din urma are un apartament bun, un loc de munca ce-i procura dividende suculente si o viata sociala intensa. A luat decizia de a emigra din motive foarte diferite de ale lui Carlos, insa au aceeasi idee, ca nu doresc ca fiii lor sa se nasca in Cuba. In timp ce unul traieste in casa darapanata a bunicii sale, celalalt doarme in fiecare noapte cu instalatia de climatizare la mai putin de 20 de grade. Conditiile lor de viata sunt atat de diferite si aspiratiile lor atat de indepartate, incat imi vine in minte ca imperativul emigrarii ne vine din hipotalamus. E ca o pulsiune care vine dinauntru, o chemare a instinctului de conservare care ne spune: ,,Salveaza-i pe ai tai, du-i de aici!”. Versiunea in spaniola
Putinul castigat
Va aduceti aminte de diploma de clasa a saptea a fiului meu, Teo? Astazi a venit cu o diploma noua, pentru clasa pe care tocmai a terminat-o, iar aceasta este cu portretul lui José Martí. Nu ma pot abtine sa ma intreb daca nu cumva criticile aduse de mine certificatului anterior au influentat – chiar si in mica masura – inlocuirea imaginii care insotea textul: “Lui ______________________ pentru ca a absolvit in mod satisfacator studiile corespunzatoare clasei a opta”....mai mult
Din intamplare sau intentionat, nu conteaza, stiu doar ca Maestrul José Martí este mult mai aproape de modelul pe care il doresc pentru fiul meu. Sper sa-i vad portretrul, care uneste si nu exclude, si pe urmatoarea diploma.
Yoani Sanchez si ceilalti bloggeri
