Marturii din sistem

In septembrie 2000, am ajuns sa lucrez intr-un birou obscur al editurii Gente Nueva si tot atunci am ajuns la concluzia, impartasita de majoritatea cubanezilor, ca un salariu castigat in mod legal nu-mi ajungea pentru a-mi putea intretine familia. Astfel, fara a-mi incheia serviciul social, am renuntat la acel loc de munca si m-am dedicat muncii mai bine platite de profesoara de spaniola liber-profesionista pentru turisti germani care vizitau Havana. Era vremea (care s-a prelungit pana in ziua de azi) in care inginerii preferau sa conduca un taxi, profesorii faceau imposibilul pentru a lucra la un hotel, iar la tejghelele magazinelor te putea servi un neurochirurg sau un specialist in fizica nucleara. In 2002, deziluzia si asfixierea economica m-au determinat sa emigrez in Elvetia, de unde m-am intors, din motive familiale si impotriva sfaturilor cunoscutilor si prietenilor, in vara anului 2004.

In acei ani am descoperit profesia care ma insoteste si astazi: informatica. Mi-am dat seama ca acel cod binar era mult mai transparent decat intelectualitatea pretentioasa si ca, desi nu mi-a placut latina niciodata, puteam sa-mi incerc puterile cu sirurile lungi de semne ale limbajul html. In 2004, am fondat impreuna cu un grup de cubanezi, toti aflati pe Insula, revista de reflectie si dezbatere Consenso. Trei ani mai tarziu, am inceput sa lucrez ca webmaster, cronicar si editorialist al portalului Desde Cuba.
In aprilie 2007, am intrat in aventura de a tine un blog numit Generacion Y, pe care l-am definit ca ,,un exercitiu de lasitate” care imi permite sa exprim in acest spatiu ceea ce imi este interzis in actiunile mele civice.

Spre surpriza mea, aceasta terapie personala a castigat, in putin timp, atentia a mii de persoane din toata lumea. Multumita retelei cetatenesti si virtuale care s-a format in jurul blogului Generacion Y, am putut sa continui actualizarea lui in fiecare saptamana. Incepand cu martie 2008, guvernul cubanez a implementat un filtru informatic, care ma impiedica sa-mi vad blogul in locurile cu acces public la Internet din Cuba, astfel ca am nevoie de solidaritatea prietenilor din afara Insulei pentru a-mi publica textele in retea. Multumita si altor colaboratori voluntari, Generacion Y este tradus in cincisprezece limbi.

Tot exorcismul meu personal m-a facut sa castig in mai 2008 premiul Ortega y Gasset pentru jurnalism la categoria "Jurnalism digital". Am fost selectionata de revista Time intre cele mai influente 100 de persoane din lume, la categoria “Eroi si pionieri”, iar blogul meu a fost inclus intre cele mai bune 25 de blog-uri din lume, o selectie facuta de aceeasi revista in colaborare cu CNN. Am fost recompensata si cu premiul juriului in concursul spaniol Bitácoras.com si cu distinctia cea mai importanta dintre renumitele premii The BOBs la care participa peste 12 milioane de persoane din toata lumea. Suplimentul saptamanal al ziarului El País a publicat in editia din 30 noiembrie o selectie a celor mai influenti 100 hispano-americani ai anului, revista Foreign Policy i-a ales in decembrie pe cei mai importanti 10 intelectuali ai anului si acelasi lucru l-a facut si prestigioasa revista mexicana Gato Pardo. Modesta dumneavoastra servitoare este inclusa in toate listele de mai sus. Este mult mai mult decat as fi putut visa cand am inceput sa leg fraze pentru a putea posta primul text!

Traiesc in Havana, am riscat sa raman aici si in fiecare zi sunt tot mai mult un informatician si tot mai putin un filolog.

Ma obisnuisem sa descifrez cuvinte extraordinare compuse in functie de gustul fiecaruia. Pana si pe tablele scrise de profesori insisi isi faceau aparitia aceste cuvinte ale unei noi limbi in care nu se tinea cont de reguli sau de norme. Nici macar dezinvoltura mea fonetica, careia i s-a parut intotdeauna inutil ,,h”-ul, nu putea sa ramana calma in fata cuvintelor de cinci litere care contineau patru greseli. Nu exagerez, o data am corectat o lucrare de istorie in care cineva a scris ,,sibir” in loc de ,,civil”. Sigur, in acest caz este de inteles, pentru ca acest concept este prea putin cunoscut intr-o societate in care cetatenii sunt considerati soldati, si nu entitati cu drepturi.

Fara indoiala, cea mai mare sperietura am trait-o intr-o zi in care le-am dat o dictare amuzantilor elevi de la o scoala generala de pe strada Zanja. Mi-a venit ideea de a strecura pe lista de cuvinte numele celui mai mare clasic al literaturii hispanice. Era o forma de a rememora figura lui Cervantes si de a nu incarca proba cu cuvinte complicate cum ar fi ,,escaseces” (lipsa, n.trad.) sau ,,proposicion” (propozitie, n.trad.). Cert este ca in momentul corectarii am intalnit cel putin cateva cazuri de elevi care scrisesera “Quijote” cu k. Nu-mi venea sa cred ca cineva putea sa foloseasca o litera cu o prezenta atat de redusa in dictionarele de spaniola castiliana pentru a reda tocmai simbolul hispanitatii noastre.

Din acea zi, am inteles ca ortografia este expresia unei culturi generale, care isi are fundamentul in lectura si in carti. Cum sa ceri cuiva sa foloseasca consoanele potrivite, daca nici macar nu stie semnificatia sau istoria unor cuvinte? Acest lucru l-au intuit functionarii Ministerului Educatiei atunci cand au optat pentru reducerea ponderii ortografiei in cadrul evaluarii. De atunci, pe Sancho a inceput sa-l cheme “Zancho” si pe Rosinanta… ei bine... sa nu ne aventuram sa aflam in ce s-a transformat Rosinanta.

Versiunea in spaniola

Cineva trebuie sa iasa in fata si sa dea socoteala despre cum a ramas cu eliminarea permiselor pentru calatorii in afara Cubei, ce s-a intamplat cu sloganul repetitiv de a reduce importurile sau pe ce drum a luat-o binecuvantata perfectionare antreprenoriala. Aceeasi voce care, in 2007, declara ca printre scopurile sale se numara ,,un pahar cu lapte la indemana tuturor” trebuie sa ne explice de ce a devenit atat de greu sa le dai copiilor sa bea acest lichid pretios. Acest om care a facut sa renasca sperantele printre multi dintre compatriotii mei trebuie acum sa se exprime si sa-si marturiseasca esecul, sau cel putin sa ne spuna care sunt limitele sale. 
Astept sa fiu lamurita de ce nu a fost acceptata propunerea lui Obama ca firmele de telecomunicatii nord-americane sa furnizeze Internet cubanezilor. Cer, ca multi altii din jurul meu, o argumentare convingatoare pentru decizia de a nu intra in Organizatia Statelor Americane sau pentru motivele care ne opresc inca sa punem in aplicare conventiile internationale cu privire la drepturile economice, sociale si culturale sau cu privire la drepturile civile si politice.
Lista intrebarilor fara raspuns este lunga, iar a te ascunde de atatea intrebari nu va rezolva problemele. Va rog, cineva - care poate raspunde – sa-si arate fata cat mai curand!
Versiunea in spaniola

In acea miercuri in care delegatia a ajuns in institutia educativa, s-a servit pui la pranz, iar televizoarele din clase nu au difuzat obisnuita telenovela mexicana, ci tele-lectiile (program de lectii prin televizor, n.trad.). Profesoara clasei a cincea a evitat sa poarte acei lycra rosii care-i plac atat de mult si s-a incorsetat intr-o jacheta calduroasa de mers la nunti si inmormantari. Pana si tanara suplinitoare era diferita, nu a mai cerut copiilor sa-i dea, ca in fiecare zi, o parte din pachetelul adus de acasa.

Vizita parea sa mearga bine: rechizitele tocmai ce fusesera predate, iar masinile moderne parcate afara se pregateau sa plece cu grupul de straini. S-a intamplat insa ceva neasteptat: unul dintre invitati a intrerupt protocolul prevazut si s-a indreptat spre baie. Cusaturile grabite ale ,,operatiei estetice” facuta centrului scolar erau evidente in acel spatiu insalubru de cativa metri patrati. Lunile care trecusera fara personal auxiliar responsabil cu curatenia, bateriile stricate si absenta usilor intre un grup sanitar si altul au demontat farsa normalitatii pentru care se facusera atatea repetitii.

Oaspetele cel spontan a iesit din baie rosu la fata si s-a indreptat spre iesire, fara sa scoata un cuvant. Dupa ce a privit dincolo de aranjament, a inteles ca, in loc de hartie sau creioane colorate, data viitoare va trebui sa doneze dezinfectante, linoleum si va plati serviciile unui instalator.

Versiunea in spaniola

Eu, care trebuia sa devin "omul nou" si de-abia daca am putut ajunge sa fiu un "om bun", m-am format intr-una dintre aceste tabere din municipiul havanez Alquízar. Am ajuns la 14 ani si am plecat cu o infectie la cornee, o deficienta hepatica si duritatea pe care ti-o insusesti cand ai vazut prea multe. Cand m-am inmatriculat, mai credeam inca intr-unele dintre povestile despre studiile-practica; cand am plecat, stiam ca multe dintre colegele mele au fost nevoite sa dea la schimb favoruri sexuale pentru a obtine note bune sau pentru a arata o depasire a normei la productia agricola. Plantutele mici de laptuca pe care le pliveam in fiecare seara ne dadeau dreptul in contrapartida la un internat in care primau abuzurile, lipsa de respect pentru intimitate si legea dura a celui mai putenic.

Exact intr-una din serile acelea, dupa trei zile in care ni se taiase apa si aveam meniul repetitiv de orez cu varza, mi-am jurat mie insami ca urmasii mei nu vor merge la un liceu la camp. Am facut juramantul cu acel teribilism adolescentin care – cu anii – se calmeaza in noi si ne face sa descoperim imposibilitatea de a indeplini unele promisiuni. Asa m-am obisnuit cu ideea ca va trebui sa incarc sacose de mancare pentru cand Teo va fi la internat, sa aud ca i-au furat pantofii, ca l-au amenintat la dus sau ca unul mai mare i-a luat mancarea. Toate aceste imagini, pe care le-am trait, imi reveneau in minte cand ma gandeam la scolile cu internat.

Din fericire, se pare ca experimentul s-a terminat. Lipsa productivitatii, pericolul de contagiere, lipsa valorilor etice si slabul nivel academic au determinat sucombarea acestei metode educative. Dupa ani de pierderi economice, pentru ca studentii consumau mai mult decat puteau scoate din pamant, autoritatile noastre au convenit ca cel mai bun loc unde poate sta un tanar este alaturi de parintii sai. Doar ca au anuntat sfarsitul apropiat al internatelor la camp fara sa ceara scuze in public celor care am fost cobai pentru un experiment ratat, celor carora liceul la camp le-a distrus o parte din visuri si din sanatate.
Versiunea in spaniola